În ultima perioadă s-a dezvoltat fără precedent un nou trend în domeniul termic: sobele tip semineu. Indiferent ca vorbim despre sobele pe lemne, pe peleti sau chiar pe gaz, acestea au inceput sa castige tot mai mult teren pe piata, devenind solutii tot mai populare si mai indragite de clienti, atat pentru locuinte rezidentiale, cat si pentru cabane, pensiuni sau case de vacanta, nu doar pentru ca sunt mai ieftine, ci si pentru aspectul lor deosebit!
Statisticile furnizate de principalul motor de cautare – Google Trends – ne certifica aceasta noua tendinta, aratandu-ne ca cele mai mari cresteri nationale pe cautarile online la cuvintele soba / sobe se gasesc pe teritoriul judetului Giurgiu si Ialomita.
Putem observa ca cele mai mari fluctuatii pozitive pe grafic au fost inregistrate in perioada sezonului rece (aproximativ octombrie – finalul anului), dar trendul continua si se mentine la o valoare ridicata si in prezent, iar noi prevedem ca ca acesta va cunoaste o crestere si mai mare, exponentiala, la inceputul noului sezon rece de anul acesta!
In plus, se pot observa si directiile de cautare ale clientilor la ora actuala: sunt la mare cautare sobele cu teracota, cu aspect vechi sau rustice, precum si modelele din fonta turnata, dotate cu plite speciale pentru gatit. In oferta noastra, noi oferim solutii pentru aceste preferinte ale clientilor, avand in catalog diferite modele de sobe cu imbracaminte modulara din placi ceramice (cahle) de teracota, precum si sobite mai ieftine din fonta cu design traditional dotate cu plite. Amintim si ca in topul cautarilor online pe jud Giurgiu si Ialomita nu se afla doar modelele pe lemne, ci si sobe pe peleti sau pe gaz, ca alternative la cele clasice.
De peste 2 decenii preocuparea noastra principala a fost sa aducem caldura in casele tuturor romanilor, si nu numai! Ne bucuram sa stim ca in Giurgiu (Bolintin-Vale, Mihailesti) si Ialomita (Fetesti, Urziceni, Tandarei) oamenii cauta sa se bucure de caldura intr-un mod cat mai traditional si mai aproape de vremurile de odinioara, optand pentru gama de sobe pe lemne cat si sobele pe peleti sau gaz, fiind la mare cautare in aceste zone.
In acest articol dorim sa iti prezentam toate gamele de sobe, cu cateva modele din fiecare tip de soba din magazinul nostru online si informatii despre acestea. Domeniul termic a avanasat foarte mult in ultimii ani, iar tu te poti bucura de o soba in locuinta ta moderna, deoarece ai la dispozitie o varietate de modele, stiluri, diferite dimensiuni, culori, cu performante ridicate si intretinere usoara! Iata, gama noastra de sobe:
1. Sobe pe lemne
Sobele pe lemne sunt alternativa ideala la clasicul semineu pe lemne, deoarece montajul acestora este mult mai usor de realizat, fara a necesita timp indelunga iar costurile sunt reduse (modele mai ieftine si mai minimaliste). Sobele pe lemne prezinta o multitudine de avantaje, precum aspectul placut, fiind proiectate in diferite forme si modele, integrandu-se cu succes in orice stil de design interior: clasic, rustic, vintage, modern sau contemporan.
Dispun de tehnologie performanta, astfel ca o soba eficienta poate sa ajunga la aceleasi specificatii de functionare cu cele ale unui semineu traditonal pe lemne. Iar oamenii din Ialomita (Fetesti, Urziceni, Tandarei) si Giurgiu (Bolintin-Vale, Mihailesti) au ales sa se incalzeasca cu unele dintre cele mai bune variante, optand pentru o soba eficienta si aspectuoasă, infrumusetand si locuinta in acelasi timp!
a. Sobe pe lemne din fonta
Sobele pe lemne din fonta turnata prezinta o serie de avantaje, precum: garantia calitatii, rezistente si durabile, mai ieftine, eficienta ridicata, randament crescut, montaj facil si rapid, atentie la detalii, estetica deosebita cu tenta rustica, posibilitatea amplasarii sobei oriunde in locuinta. Atuurile acestor sobe le transforma intr-o investie inteligenta si de durata! Mai jos amintim cateva dintre modele si avantajele acestora:
Soba K9
Modelul de soba k9 este cel mai cautat model din gama noastra de sobe pe lemne, deoarece are o forma deosebita, fiind construcit din fonta de minim 8mm cu pereti dubli - un perete la interior care formeaza camera de ardere si un perete la exterior cel pe care il poti vedea.
Soba K9 are un design special si o vizibilitate foarte buna asupra focului, acesta fiind vizibil de pe 2 laturi aditionale, in lateralele celei din fata. Este echipata cu o putere calorica mare de 13kw, realizand si un randament ridicat. In plus, acest model este disponibil in mai multe variante, cu posibilitatea de a fi echipata cu diferite optiuni suplimentare.
Variantele sobei K9:
Modelul cu ventilator - ce ajuta la o distribuire mai buna a aerului cald, pentru locuintele unde se doreste si este nevoie de incalzirea unor suprafete mai mari.
Modelul cu bazin de apa - are avantajul de a putea fi racordat la sistemul de calorifere pe circuit deschis, pentru incalzirea a 1-2 incaperi, acesta functionand precum o centrala termica.
Modelul cu reglaj de admisie de aer (ASDP) - pentru un consum de combustibil mai redus ( de pana la 30%) si o ardere cat mai perfecta, in functie de confortul termic dorit.
Modelul cu decor - acesta varianta ofera optiune de a echipa soba cu forme decorative rustice pe sticla, un plus de design si eleganta.
Soba K9 dispune de o garantie de 5 ani de zile, fiind un model robust, cu fonta de grosime mare si o durata mare de viata. In incinta sobei pot fi introdusi busteni de dimensiuni mai mare pentru ardere, fiind un model incapator. Posibilitatea racordarii la cosul de fum prin partea superioara, fie prin spatele sobei in functie de necesitatea de la locul montajului sau de preferinte. Daca soba este racordata prin partea posterioara, pe partea superioara poate fi asezata o plita, un accesoriu practic pentru oricine!
Curatenie este mentinuta datorita opritorului de lemne, iar riscul de arsuri este redus datorita manerului detasabil de deschidere a usii. Soba este dotata cu dublu reglaj de aer si deflector pentru a lungi traseul de ardere, rezultand un schimb termic mult mai eficient. Sticla ceramica foarte rezistenta pana la 800 grade. Soba K9 face parte dintre sobele cu o eficienta ridicata si o viata indelungata, fiind considerata o investitie pe viata. Acest model de soba satisface si nevoile clientilor nostri din Ialomita (Fetesti, Urziceni, Tandarei) si Giurgiu (Bolintin-Vale, Mihailesti), ce cauta eficienta maxima si calitate superioara.
Soba K8
Soba K8 atrage atentia datorita formei ovale prevazuta cu dungi ce contribuie la realizarea aspectului modern si aparte al acesteia. Este construita din fonta de inalta calitate, cu pereti dubli, avand o durata lunga de viata. Soba K8 are o putere calorica de 9kw, satisfacand cu succes necesarul termic. In plus, datorita deflectorului amplasat in conul focarului ofera un schimb termic mai bun.
Este echipata cu opritor de lemne decorativ, bucurandu-te de mai putin deranj si protectie impotriva caderii lemnelor si a cenusei, si un plus de confort fara riscul arderii, datorita manerului detasabil. Sticla termorezistenta la temperaturi de pana la 800 grade este de inalta calitate si are un aspect grafitat, modern.
Daca vrei sa ii adaugi un plus de design, poti opta pentru plite folosite la gatit in cazul racordarii pe partea din spate, astfel designul este imbunatatit fiind mai apropriat ca stil cu cel rustic. Racordarea la cosul de fum poate fi realizata atat in partea de sus cat si in partea din spate a sobei, in functie de preferinta si spatiu.
Si soba K8 este disponibila in mai multe variante, precum:
Modelul de tip tunel - echipata cu doua usi de sticla, fiind solutia ideala pentru amplasarea acesteia intre doua incaperi sau intr-un living open-space, creand o ambianta aparte!
Modelul cu ventilator turbo - ce ofera o incalzire uniforma a spatiului, pentru a beneficia astfel de confortul dorit
Modelul cu reglaj de admisie de aer (ASDP) - dotata cu reglaj automat al aerului de admisie, pentru o utilizare mai usoara si un consum de combustibil redus.
Soba are un aspect placut, ce se integreaza cu usurinta in orice locuinta, este usor de instalat si beneficiaza de o garantie de 5 ani de zile.
Soba K6
Soba K6 se aseamana cu soba K9, avand parte de cam acelasi specificatii de calitate, realizata din fonta de grosime mare cu pereti dubli, o greutate considerabila, dar eficienta acesteia este mai crescuta.
Are un design asemanator cu soba K9, insa este mult mai compacta iar sticlele laterale lipsesc. Acest model de soba poate fi varianta ideala pentru locuintele cu spatiu mai redus. Datorita marimii mai mici si a designului special si minimalist, acesta soba se poate integrat cu succes in orice camin!
Dezvolta o putere calorica mai mica decat modelul K9, ofera un randament ridicat si eficienta pentru locuinta ta, bucurandu-te de foc si jocul lemnului langa ea!
Este o soba eficienta si datorita peretilor dubli din fonta, ce o transforma intr-o soba pe lemne durabila, o investitie foarte buna! In plus, are un cost mult mai scazut, fiind dintre modelele mai ieftine de achizitionat, si oferind acelasi beneficii in orice stil de locuinta: clasic, rustic, modern sau contemporan.
Si soba K6 este disponibile in mai multe variante:
Modelul cu ventilator - ce are rolul de a uniformiza aerul cald din incapere sau pentru intreaga locuinta.
Modelul cu reglaj de aer (ASDP) - este varianta ce regleaza foarte bine consumul de combustibil, mentinand o temperatura de confort in camera.
Modelul cu decor - pentru a adauga un plus de design, poti opta ca soba sa fie echipata cu plite sau forme decorative pe sticla.
b. Sobe pe lemne din otel
Sobele din otel reprezinta imbinarea armonioasa intre stilul rustic si clasic vechi al sobelor si designul actual contemporan. Sobele pe lemne din otel prezinta o serie de beneficiii precum: materiale de inalta calitate, eficienta ridicata, samota interioara pentru o sticla mai curata si un randament mai crescut, diferite dimensiuni si stiluri. Beneficiii cautate si de catre locuitorii din zona Giurgiu (Bolintin-Vale, Mihailesti) si Ialomita (Fetesti, Urziceni, Tandarei) pentru incalzirea si infrumusetarea caminului.
In continuare iti vom prezenta o parte din modelele cele mai eficienta si cautate din catalogul nostru:
Soba AB S2
Este un model de soba foarta eficienta, cu design ultra-modern, avand un aspect clinidric si o atentie deosebita la detalii. Soba are un geam panoramic cu sticla pe rotund, avand un aspect cu totul deosebit, un design ce a revolutionat designul clasic al clasicelor sobe. Atrage atentia datorita vizibilitatii mari oferita asupra focului, dar si proportiilor asemanatoare semineelor generoase, fiind un model mai mare decat o soba obisnuita.
Soba este construita din otel la exterior (incinta sobei si usa sunt din otel refctar de inalta calitate) si samota interioara. Soba AB S2 prezinta un randament ridicat, si este dotata cu sistem de tripla combutsie si un spatiu inferior potrivit pentru depozitarea lemnelor sau a dispozitivelor necesare pentru aprinderea focului.
Soba AB S2 prezinta si alte avantaje, precum admisia aerului proaspat din exterior, pentru a nu consuma oxigenul din incaperea unde este amplasata; posibilitatea de racordare la evacuare atat in partea superioara cat si prin spatele sobei; inchidere speciala de tip “click”, ce aduce un plus de confort si eleganta; sticla mai curata si un proces de ardere cat mai complet, datorita captuselii cu samota interioara de tip “Accumote”; regulator de aer ce impiedica utilizarea necorspunzatoare a sobei; gratar si cenusa detasabile, astfel procesul de curatare este unul mai facil si simplu.
In plus, si acest tip de soba mai este disponibil si in varianta cu cahle pe latere, disponbila in mai multe culori, precum: alb, crem sau negru.
Soba THOR
Un model de soba cu design exclusivist, fiind o soba ultra moderna cu forma rectangulara si sticla pe colt (2 laturi). Datorita sticlei pe colt ofera o vizibilitate mare, bucurandu-te de foc din orice colt al incaperii. Soba Thor face parte din clasa energetica A+ si ofera una dintre cele mai ridicate valori de eficienta, facandu-o una dintre cele mai bune sobe. Pe langa designul modern si deosebit, aceasta dispune de sticla termorezistenta cu contur negru si de un spatiu de depozitare cu usa sub camera de ardere, mascat si fara a fi vizibil la aspect.
Soba Thor vine cu numeroase avantaje:
Soba Thor iti ofera garantia calitatii beneficiand si o garantie de 5 ani! In plus, si acest tip de soba este disponibil si in varianta cu 3 laturi de sticla, fiind ideala pentru amplasare in centru locuintei, si poate fi admirata din orice unghi; totodata mai poti opta pentru varianta cu samota neagra, ce creeaza un contrast spectaculos!
Soba Wektor cu cahle/ teracota
Soba Wektor este un model de soba foarte aspectuoasa cu un design cu totul deosebit, fiind imbracata la exterior cu placi de ceramica (teracota), disponibila in culoarea crem sau negru. Este fabricata din otel de inalta calitate si captusita la interior cu samota, fiind precum un focar de semineu incastrat in imbracaminte de teracota. Realizeaza un randament ridicat si o ardere eficienta, datorita samotei interioare.
Este o soba tip semineu ce are dimensiuni relativ reduse, ce imbina cu succes stilul traditional cu parametrii tehnici moderni. Este echipata cu gratar de fonta si cenusar generos, pozitionat in vatra pentru colectarea cenusei. Sistem de autocuratare a sticlei, pentru mai putine depuneri de funingine, si sticla ceramica rezistenta la temperaturi foarte ridicate de pana la 800 grade. In plus, cu ajutorul controlului manual, amplasat in partea inferioara ai un control cat mai precis asupra procesului de ardere.
Soba Wektor este o soba din teracota cu estetica speciala si eleganta, ce poate sa inlocuiasa cu succes un semineu clasic, atat in ceea ce priveste eficienta cat si functionalitatea, fiind foarte apreciata de catre locuintorii din Ialomita (Fetesti, Urziceni, Tandarei) si Giurgiu (Bolintin-Vale, Mihailesti) . Este un model foarte rezistent in timp, avand si o garantie de 5 ani, oferind incredere si siguranta!
2. Sobe pe peleti
Sobele pe peleti reprezinta alternativa ideala clasicele seminee pe lemne, ce pot indeplini toate nevoile termice ale locuintei tale! Este un dispozitiv foarte simplu si usor de montat, instalarea sobei fiind rapida, fara a necesita experienta sau scule speciale, iar mare avantaj este ca nu creezi in locuinta ta santier.
Gama de sobe pe peleti italiene sunt sisteme termice automatizate complet, de la pornirea/oprirea dispozitivului pana programarea in functie de zile cu ajutorul controlului realizat prin displayul sobei sau prin control de la distanta prin WI FI. Datorita automatizarii acest tip de sobe au un consum exceptional si un randament foarte ridicat, de pana la 90%.
Desi sunt un nou trend pe piata termicelor, sobele sunt dispozitive inovative, ce ofera caldura prin convectie cu aer sau posibilitatea de incalzire a apei din calorifere (precum termosemineele si sobele pe peleti), comportandu-se ca o centrala termica, pana la modele de sobe cu imbracaminte ceramica si sobe de gatit. Datorita varietatii de modele de sobe, inclusiv cele de gatit, acestea par a fi una dintre algerile cele mai bune pentru clientii nostri din zona Ialomitei si Giurgiu.
In continuare iti vom prezenta cateva din gamele de sobe pe peleti ce functioneaza cu aer cald, bazin de apa, modele cu cahle ceramice si sobe de gatit:
-Sobe pe peleti cu aer cald
Gama de sobe pe peleti cu distributie aer cald cuprinde mai multe modele precum Giada, Matilde Silm sau Eva Slim - unele dintre cele mai cautate si vandute din catalogul nostru, avand preturi accesibile, design deosebit si modern.
Caldura oferita de aceste sobe este realizata printr-un sistem de ventilatie cu aer cald din locuinta unde sunt amplasate, realizand astfel un proces de ardere ecologic si eficient. Au o putere reglabila si posibilitatea de distributie a aerului cald in alte incaperi, acest tip de soba poate incalzi suprafete foarte mari. Au un consum redus de combustibil, randament ridicat si o intretinere foarte simpla. Dispun de o estetica deosebita, asemenea unui semineu, realizand o ardere curata, eficienta energetica, prin emantie de aer cald, fiind usor de integrat in orice stil interior: clasic, modern, vintage sau elegant. In plus, acestea pot fi varianta ideala pentru casele de vacanta sau cabana.
Sunt construite din otel si tabla de grosime mare, ce asigura durabilitate maxima in timp. Este un model de soba foarte compact, usor de montat, ce poate fi racordata la orice tip de cos de fum - ceramic, izolat sau zidit. Sunt certificate in Italia, fiind supuse unor teste si verificari viguroase, respectand si cele mai inalte standarde si cerinte europene din domeniu.
Sobele pe peleti tip semineu emana aer cald in incapere, precum niste radiatoare performante, fiind inovatia momentului! Ecranul digital le face user-friendly, usor de utilizat pentru oricine, bucurandu-se de beneficiul tehnologiei intr-un mod simplu si atractiv. In plus, pot fi controlate de la distanta prin telefon cu ajutorul modului Wi fi, la preturi accesibile.
-Sobe pe peleti cu bazin de apa
Gama de sobe pe peleti cu apa cuprinde o varietate de modele de sobe precum: gama Aurora. Ce sunt fabricate din otel si tabla de grosime mare, asigurand astfel o durata maxima in timp, beneficiul sigurantei si calitatii.
Au un design elegant si liniar, ideale pentru orice tip de locuinta, creand o ambianta placuta alaturi de vederea focului. In plus, dispun de o aprindere mai rapida si o economie mai mare de energie electrica. Te bucuri de caldura prin racordarea la calorifere in intreaga locuinta, prin dotarea acestora cu pompa electronica de circulatie, vas de expansiune si supapa de siguranta.
Toate modele de sobe cu apa sunt certificate, fiind supuse unor teste riguroase!
-Sobe pe peleti cu cahle ceramice
O categorie de modele de sobite pe peleti de dimensiuni compacte, cu design special, datorita ceramicii din care sunt realizate. Acestea sunt fabricate din materiale de inalta calitate avand placare laterala din otel cu forma cilindrica si raza redusa, partea superioara frontala este din ceramica, iar frontul usii din sticla serigrafata neagra.
Sobele pe peleti cu cahle ceramice dispun de o serie de calitati, precum: display cu meniu in 6 limbi, 5 trepte de putere, , ventilatie fortata, maner detasabil, termostat de siguranta, cenusar detasabil pentru inlaturarea cenusii, iesire pentru termostat extern, iesire fum superioara si posterioară, cronotermostat, prezostat de siguranta.
Beneficiezi de un design deosebit, tehnologie de ultima ora, controland cu usurinta chiar si de la distanta dispozitivului prin telefon cu ajutorul functiei de wi-fi. Poate fi solutia cea mai buna daca esti in cautarea unei sobe ce imbina perfecta stilul sobelor traditionale cu nevoile actuale, datorita gradului ridicat de automatizare si a eficientei ridicate.
-Sobe de gatit pe peleti
Daca visezi la clipele cand te bucurai de prezenta unei sobe, si in acelasi timp de plita de gatit a bunicilor, si doresti sa retraiesti acele momente, acum ai posibilitatea sa ai parte din nou de toate aceste amintiri si nu numai atat, ci si posibiliattea de a iti incalzi intreaga locuinta cu o soba tip centrala pe peleti de putere foarte mare, un produs echipat cu plite de gatit si certificata, la preturi bune!
Poti alege dintre modelele de sobe de sine statatoare sau centrale incorporabile, in mobila de bucatarie, dotate cu plite rezistente in partea superioara, si chiar si cu cuptor pentru coacere. Prezinta un randament ridicat de circa 89%, mai multe trepte de putere si termostat.
Sobele de gatit pe peleti sunt construite din materiale de inalta calitate, precum: plita din otel sau sticla ceramica, certificata pentru gatit, ventilatie fortata cu posibilitatea excluderii acesteia pe timp de vara, display cu meniu in 6 limbi, sertar detasabil pentru incarcarea peletilor, maner detasabil, cenusar detasabil, termostat de siguranta, iesire fum superioara si posterioara, cronotermostat, prezostat de siguranta.
Toate modelele sunt certificate, fiind supuse unor teste riguroase, respecatand toate standardele europene in vigoare, la preturi atractive. Incalzeste intreaga locuinta, bucura-te de gatit cu un singur dispozitiv: sobele de gatit tip centrala cu plita - design modern si elegant!
3. Sobe pe gaz
Sobepe pe gaz sunt varianta potrivita pentru oricine, pentru ca poate fi montate in aproape orice tip de locuinta, inclusiv la bloc in apartament. Nu necesita cos de fum, ci doar un sistem de tuburi coaxiale ce pot fi montate in camere in afara peretelui cladirii sau pe acoperis.
Soba AB pe gaz este un model modern si elegant, cu forma rotunjita si sticla curbata, ce ofera o vedere nedistorsionata asupra focului. Realizata din materiale de inalta calitate, avand ardere special conceputa pentru a oferi o vedere cat mai realista a flacarii, asemănătoare cu a unui semineu pe lemne. In plus, flacara poate fi reglata pe inaltime si poate fi accesorizata cu lemne ceramice.
Poti opta pentru combustibil intre varianta de la retea de gaz natural sau GPL ( cu butelie), transformand soba in solutia ideala pentru zonele montate unde nu este acces la reteaua de gaz sau la preturi rezonabile. Dispune de certificare UE, control total prin telecomanda si posibilitatea de programare a temperaturii cu pana la sapte zile in avans. Are propriul sistem de putere, fara a necesita de o sursa de alimentare extrena. Indiferent ca esti la casa, cabana sau apartament, poti aduce in locuinta ta prezenta unei sobe ce ofera foc adevarat si incalzire pentru caminul tau!
In concluzie, dorim sa aducem in vedere locuitorilor din Ialomita si Giurgiu ca dispun de o varietate de sobe ieftine si accesibile, rustice sau moderne, fie pe lemne, peleti sau gaz. O multitudine de modele cu diferite dotari, ce intrunesc nevoile oricarei locuinte, bucurandu-se de caldura si eficacitate la preturi avantajoase! Daca vreunul din modelele de mai sus te-au convins sau daca vrei sa aflii mai multe detalii despre diferitele surse de incalzire din catalogul PEFOC, te invitam sa completezi formularul de contact de mai jos, iar unul dintre colegii nostri te va contacta in cel mai scurt timp cu putinta: